Marea Britanie. Guvernul cere autorității britanice de reglementare a medicamentelor (MHRA) să evalueze vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 în vederea comercializării până la Crăciun.

„Am cerut oficial autorității de reglementare să evalueze vaccinul Oxford/AstraZeneca, să verifice datele și să stabilească dacă acesta îndeplinește standarde riguroase de siguranță”, a anunțat Matt Hancock, ministrul Sănătății.

AstraZeneca se așteaptă ca 4 milioane de doze să fie disponibile în Marea Britanie până la sfârșitul lunii viitoare, iar ministrul Sănătății dorește ca vaccinul să fie lansat pe piață înainte de Crăciun.

Cererea vine într-un moment critic pentru AstraZeneca. După ce luni compania anunța că vaccinul său a demonstrat o eficiență medie de 70%, miercuri recunoștea o eroare de fabricație care ridică semne de întrebare cu privire la rezultatele preliminare ale vaccinului experimental Covid-19. Mai exact, 2.741 de persoane au primit o jumătate de doză de vaccin urmată de o doză completă, iar 8.895 de persoane au primit două doze complete, iar rezultatele au indicat în primul caz o eficiență de 90%, iar în cel de-al doilea doar de 62%, rezultând o eficiență medie de 70%.

După acest anunț acțiunile AstraZeneca au scăzut cu aproximativ 6%. Managerul AstraZeneca a spus ulterior că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel internațional pentru a reverifica eficacitatea vaccinului dezvoltat cu Universitatea Oxford.

Hancock a cerut, de asemenea, MHRA să aprobe și vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech după ce a fost anunțată o eficiență de 95%.

Surse alternative: CNN, Reuters

Folosim cookies