Marea Britanie. Fostul consilier-șef al premierului spune că strategia de luptă cu pandemia a guvernului “a fost scăpată de sub control”, iar Boris Johnson a vrut “să lase oamenii să se îngrămădească pe străzi, decât să ceară o a treia perioadă de carantină”.

Dominic Cummings, fostul consilier-șef al lui Boris Johnson, a mai declarat în fața unei comisii parlamentare că în februarie 2020, premierul considera pandemia drept ”o poveste de groază” și o compara cu gripa porcină. 

De asemenea, susține că Johnson considera imunizarea de turmă o strategie eficientă de depășire a crizei Covid, întrucât era de părere că britanicii nu ar accepta să treacă printr-o perioadă de carantină. Cummings reclamă că Matt Hancock, ministrul Sănătății, a mințit când a spus în martie 2020 că imunizarea de turmă nu este o opțiune.

Cummings a mai transmis că în ultimele săptămâni, Johnson a considerat că mai bine ”lasă oamenii să se îngrămădească pe străzi, decât să ceară o a treia perioadă de carantină”. În final, a mai spus că atât el, cât și prim-ministrul și ministrul Sănătății au dezamăgit poporul: ”în fața crizei Covid a acționat o echipă bine pregătită, condusă de nepricepuți, o armată de lei, condusă de măgari”.

În replică, Boris Johnson a respins acuzațiile aduse de fostul său consilier: ”Perioadele de carantină sunt traumatizante pentru o țară. A fost îngrozitor de dificil să facem față unei pandemii. Am lucrat la maximum pentru a minimiza pierderile de vieți omenești”

Dominic Cummings a condus campania electorală în urma căreia partidul premierului Johnson a obținut majoritatea în parlament, iar ulterior a ratificat Acordul Brexit. A fost numit consilier în echipa premierului, dar a fost demis în urmă cu șase luni.

Surse: Euronews, Reuters.

Folosim cookies