Update ora 18:50 Serviciul de ambulanță informează că până în acest moment, a acordat îngrijiri medicale unui număr de șase persoane, dintre care una a fost transportată la spital.

Update ora 18:20 Serviciul londonez de pompieri informează, pe contul său de Twitter, că focarul este acum sub control. Menționează că peste 100 de pompieri au participat la intervenție și că mai mulți dintre aceștia vor mai rămâne în zonă, pentru supraveghere.

Știrea inițială

Serviciul de pompieri a catalogat explozia de lângă stația de metrou ”Elephant and Castle” drept ”extrem de serioasă”. 

Reprezentanții serviciului au arătat că intervin cu 70 de pompieri și că în prezent ard ”trei unități comerciale, patru mașini și o cabină telefonică din vecinătatea stației”.

Poliția a cerut cetățenilor să evite zona și a restricționat circulația pe mai multe străzi din apropiere, din motive de siguranță. De asemenea, nici trenurile nu mai circulă. 

Din videoclipurile postate pe rețelele de socializare se poate observa o degajare puternică de fum. Din acest motiv, rezidenții au fost avertizați să țină ușile și ferestrele închise.

Surse alternative: BBC, Sky News.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday