Banca a comunicat luni că a luat la cunoștință rezultatele investigației autorităților britanice și a decis, împreună cu Jes Staley, că acesta va demisiona din funcția de director general al Barclays. ”Având în vedere aceste concluzii și intenția domnului Staley de a le contesta, consiliul de administrație și domnul Staley au convenit că va demisiona din funcția de director general al Barclays”, a anunțat instituția.

Trebuie luat în vedere faptul că investigația nu a stabilit că domnul Staley a văzut sau cunoștea activitățile ilegale conduse de Jeffrey Epstein. Această întrebare a stat la baza sprijinului Barclays pentru Staley, după arestarea lui Epstein în vara anului 2019, a precizat banca.

Autoritățile din Marea Britanie au deschis în luna februarie 2020 o investigație pe numele lui Staley, cu privire la legăturile dintre acesta și Epstein, după ce au primit de la banca americană JPMorgan un istoric al e-mailurilor dintre cei doi.

Acestea datează de pe vremea când Staley era director în cadrul JPMorgan (2000 – 2009), iar Epstein era un client al băncii. Potrivit presei internaționale, mesajele demonstrau că cei doi păreau să aibă o relația mai degrabă informală, de prietenie. În trecut, Staley a declarat că relația lui cu Epstein era doar profesională, precizând că nu a mai comunicat cu el de când a venit la conducerea Barclays, în decembrie 2015.

Jeffrey Epstein a fost condamnat pentru prima dată în 2008 pentru că i-a solicitat unei minore să întrețină relații sexuale cu el. Omul de afaceri s-a sinucis în 2019, în timp ce așteptat să fie judecat pentru un alt dosar, de trafic de persoane și pedofilie.

Surse alternative: BBC, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday