În Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția, cel puțin 9 din 10 adulți cu vârsta peste 16 ani au anticorpi prezenți împotriva SARS-CoV-2, în urma testelor de sânge efectuate în săptămâna 28 iunie-5 iulie 2021. Astfel, peste 90% dintre ei fie au fost infectați în trecut, fie au fost vaccinați. Potrivit Biroului Național de Statistică, procentul adulților care au anticorpi împotriva Covid a continuat să crească în Marea Britanie în ultimele săptămâni, fiind cu atât mai mare cu cât aceștia sunt mai în vârstă.

Procentul adulților care au raportat că au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid este cel mai scăzut la grupele de vârstă mai mici, dar crește și acolo. În cele patru țări ale Regatului Unit, procentul estimat al adulților cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani care au primit una sau ambele doze de vaccin a variat între 78,3% și 87,7%, crescând brusc de la sfârșitul lunii mai, când tinerii au primit treptat acces la vaccinare.

În săptămâna care a început la 28 iunie 2021, estimările sugerează că procentul adulților vaccinați cu cel o doză de ser anti-Covid a continuat, de asemenea, să crească, variind între 86,4% și 91,4%. Procentul estimat al adulților care sunt complet vaccinați împotriva Covid variază între 61,2% și 72,7% în Marea Britanie.

Sursă: Office for National Statistics.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday