Studiul va începe într-o lună fiind deja aprobat de Comisia de etică a studiilor clinice din Marea Britanie. Cei 90 de voluntari vor fi persoane adulte, sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care vor fi infectate într-un mediu controlat.

Testul inițial vizează stabilirea cantității de virus necesară pentru a provoca infecția, analizarea răspunsului imun al organismului și explorarea modului în care virusul este transmis de la o persoană la alta. Participanții vor fi monitorizați îndeaproape de către medici și oameni de știință, 24 de ore pe zi după expunerea lor la virus. Potrivit cercetătorilor, în cadrul studiului va fi folosită o tulpină a virusului care circula în Marea Britanie anul trecut, nu cele apărute recent.

Experții speră că studiul va oferi medicilor o mai bună înțelegere a Covid-19 și va ajuta la susținerea răspunsului la pandemie, ajutând dezvoltarea și îmbunătățirea vaccinurilor și a tratamentului. 

“Deși s-au înregistrat progrese în dezvoltarea vaccinurilor, vrem să găsim cele mai bune și mai eficiente seruri pentru utilizare pe termen lung. Aceste studii vor avea loc aici în Marea Britanie și vor ajuta la accelerarea cunoștințelor oamenilor de știință despre modul în care coronavirusul afectează oamenii”, a spus secretarul Kwasi Kwarteng.

Suma alocată de guvernul britanic pentru realizarea acestui studiu se ridică la 33,6 milioane de lire sterline. 

Sursă alternativă: The Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday