Guvernul a raportat, totodată, și 19 decese asociate coronavirusului, înregistrate în ultimele 24 de ore, iar față de ziua precedentă numărul cazurilor de Covid este cu aproape cinci mii mai mare. De asemenea numărul persoanelor spitalizate este în creștere, în acest moment fiind internați peste 1.500 de pacienți cu Covid, peste 60% dintre aceștia ne fiind vaccinați.

Oficialii sanitari au identificat și 41 de cazuri de infectare cu varianta ”Delta Plus”, care față de ”Delta” are în plus o mutație la nivelul proteinei spike. Experții indieni, țară în care a fost prima dată descoperită, cred că Delta Plus nu este mai virală, dar există îngrijorări că poate reinfecta persoanele imunizate (prin vaccin sau vindecare).

În acest context și ca urmare a avertismentului transmis de ECDC că până la sfârșitul verii varianta Delta va reprezenta 90% din cazurile raportate de UE, cancelarul german Angela Merkel a spus că toate persoanele care vin din Marea Britanie ar trebui să intre în carantină oriunde ar călători în UE.

Totodată, în Marea Britanie există o  presiune pe autorități să introducă mai multe țări pe lista verde a restricțiilor de călătorie, în condițiile în care guvernul a schimbat regulile pentru a permite doar oficialilor din fotbal și fanilor VIP să participe la finala EURO 2020, de pe stadionul Wembley.

Surse alternative: Sky News, The Guardian.

Sursa foto: Angellodeco | Dreamstime.com.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday