Aproape o mie de decese din cauza Covid-19 au fost înregistrate în Marea Britanie în ultimele 24 de ore. Autoritățile de la Londra, citate de Reuters, precizează că 7.097 de persoane au murit până acum din cauza infectării, dintre care 938 doar în ultima zi. Este cel mai mare număr de decese raportat într-o singură zi.
În total, de la începutul pandemiei, peste 60 de mii de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19. În Regatul Unit, au fost efectuate aproape 230 de mii de teste până acum.
Amintim că Regina Elisabeta a II-a a adresat duminică un mesaj special către britanici: „Ne unim cu toate națiunile de pe Glob într-un efort comun. Vom câștiga această bătălie!”
Reamintim că și premierul Boris Johnson a fost testat pozitiv cu coronavirus, informația fiind făcută publică pe 27 martie.
Guvernul a anunțat în prealabil că va plăti 80% din valoarea salariilor pentru lucrătorii care au de suferit în urma pandemiei de coronavirus, pentru o perioadă de cel puțin trei luni.
Pe 30 martie autoritățile din domeniul sănătății spuneau că măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 vor fi reevaluate din trei în trei săptămâni. În funcție de evoluția pandemiei, restricțiile vor fi ridicate gradual, în următoarele trei-șase luni.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a trecut de 1,45 de milioane, iar peste 85 de mii de persoane și-au pierdut viața. Totodată, peste 3100 de mii de persoane s-au vindecat.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.