Valul actual de infectări este provocat de varianta delta (indiană), extrem de transmisibilă. Potrivit Departamentului de Sănătate, joi s-au înregistrat și 19 decese, cele mai multe din ultima lună. Cazurile zilnice au crescut brusc în ultimele săptămâni, după ce au fluctuat în jurul valorii de 2.000. Varianta delta este răspunzătoare de aproximativ 95% din toate cazurile noi înregistrate în Marea Britanie.

Un studiu realizat de Public Health England a arătat că ratele de infectare sunt în creștere pe toate grupele de vârstă, dar sunt cele mai mari în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani. Cercetările publicate de la Imperial College London arată că prevalența Covid-19 în Anglia este în creștere exponențială, determinată de tinerii care nu au fost vaccinați. Secretarul pentru Sănătate, Matt Hancock, a precizat că vaccinarea va fi extinsă la toți adulții cu vârsta peste 18 ani, începând de vineri.

Consilierul pe probleme de sănătate al Guvernului, Chris Whitty, a avertizat că Serviciul Național de Sănătate ar trebui să se pregătească pentru un alt val al pandemiei în timpul iernii. Prim-ministrul Boris Johnson a anunțat luni amânarea cu patru săptămâni a măsurilor de relaxare, pentru ca autoritățile să accelereze campania de vaccinare. 

Surse alternative: ABCNews, Bloomberg, Gov.uk

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday