Autoritățile cred că această creștere este consecința numărului mare de cazuri din iulie, inclusiv din perioada Campionatului European de Fotbal, cele 146 de persoane decedate ieri fiind depistate ca pozitive în ultimele 28 de zile. În ultimele șapte zile, au fost raportate 622 de decese asociate Covid, în creștere cu 15% față de săptămâna precedentă, însă cu mult sub numărul de decese săptămânale, peste 8.000, înregistrate la începutul acestui an.

Numărul de cazuri noi raportate marți a scăzut la 23.510 de la 25.161 luni, reprezentând mai puțin de jumătate din vârful înregistrat pe 17 iulie (54.674), cu două zile înainte ca majoritatea restricțiilor să fie eliminate în Anglia. Însă, conform datelor oficiale, numărul cazurilor de Covid a început să crească din nou, find cu 7% mai multe față de săptămâna precedentă.

Până acum, trei sferturi dintre adulții din Marea Britanie au fost complet vaccinați, în timp ce 89% au primit cel puțin o doză de vaccin.

De la începutul pandemiei, Regatul Unit a raportat 130.503 decese asociate Covid, al doilea cel mai mare bilanț din Europa după Rusia și unul dintre cele mai mari din lume.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday