Autoritățile au raportat încă 20.479 de cazuri de COVID și 23 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore, după ce luni au raportat 22.868 de cazuri și trei decese. Față de săptămâna trecută, sunt de două ori mai multe cazuri.

Potrivit datelor furnizate de autorități, noul focar de Covid al Marii Britanii este acum zona central-estică a Scoției, cu o rată la șapte zile de 595,8 de cazuri la 100.000 de persoane. Până acum, nord-vestul Angliei era cea mai afectată regiune, din cauza răspândirii tulpinii Delta.

În Anglia, Ministerul Educației a anunțat că aproximativ 375 de mii de elevi (5,1% din totalul înscriși în școlile de stat) nu au putut veni la cursuri în săptămâna încheiată pe 24 iunie, cel mai mare număr din martie, de la redeschiderea școlilor. Spre comparație, în săptămâna de monitorizare încheiată pe 17 iunie, procentul era de 3,3%, iar în cea precedentă, de 1,2%.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, 127.260 de britanici au primit prima doză de vaccin, în timp ce alte 138.016 au primit a doua doză. Până acum 44.581.771 de persoane din Marea Britanie au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid, în timp ce 32.721.762 sunt complet vaccinate.

Sursă alternativă: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday