O analiză realizată de Jane’s arată că un număr de echipamente militare ale Divizei 4 Tancuri a Rusiei au fost mutate în regiunile Bryansk și Kursk, care se află în apropierea graniței de nord cu Ucraina. Este vorba de tancuri T-80U și artilerie autopropulsată. 


Sursa Foto: Politico

Această armată a fost construită în așa fel încât să poată fi operațională la toate nivelele de conflict. De obicei, această unitate de elită este prima care primește cele mai noi echipamente și este, de asemenea, văzută ca principala formație în testarea noilor echipamente și tactici”, se arată în analiza Jane’s, care consideră această mobilizare o abatere de la calendarul de antrenamente al unității de elită, care se desfășoară de obicei în jurul Moscovei.

De asemenea, un satelit al companiei private americane Maxar Technologies a surprins o mobilizare a forțelor armate rusești (vehicule blindate, tancuri și un număr mare de soldați) în orașul Yelnya (Rusia), mai la nord, în apropierea graniței cu Belarus. Potrivit Politico, Rusia a început mobilizarea unităților militare la sfârșitul lunii septembrie.


Sursa Foto: Politico

Tensiunile dintre Moscova și Occident s-au accentuat în ultimele luni, pe măsură ce președintele Vladimir Putin și-a manifestat nemulțumirea față de posibila aderarea la NATO a Ucrainei și Georgiei. Șeful Pentagonului, Lloyd Austin a vizitat ambele regiuni luna trecută. 

În primăvara trecută Rusia a împins tensiunile la maximum organizând o mobilizare masivă de trupe și echipamente la granița cu Ucraina, precum și pe teritoriul Crimeei, lăsând impresia că urmează să invadeze această țară. 

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday