Potrivit hotărârii privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, și a măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prelungită circulația în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere.

În zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5,00—20,00. În intervalul orar 20,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Poliția a anunțat că începând de azi vor fi intensificate controalele în piețe și alte unități comerciale pentru a verifica respectarea normelor epidemice, dar și cele sanitar-veterinare. De asemenea, vor fi verificate și zonele de picnic, iar polițiștii amintesc că sunt interzise grupurile mai mari de șase persoane dacă acestea nu fac parte din aceeași familie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday