MAE a infromat, într-un comunicat de presă, că printre persoanele care au decedat în incidentul care a avut loc în localitatea Akwesasne, în apropierea graniței dintre SUA și Canada, se află și două persoane cu cetățenie română. Deoarece ancheta este încă în desfășurare, autoritățile nu pot face publice mai multe informțaii despre victime, cu excepția numelor și vârstelor acestora.

Joia trecută, poliţia canadiană a recuperat opt cadavre, inclusiv cel al unui bebeluş, găsite în râul St. Lawrence, în apropierea frontierei cu SUA. Acestea încercau să treacă ilegal granița din Canada în Statele Unite.

Comunicatul integral MAE: 

Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit ultimelor date comunicate de autoritățile canadiene prin intermediul Ambasadei României la Ottawa și Consulatului General al României la Montreal, care au continuat să monitorizeze evoluțiile incidentului soldat cu decesul mai multor persoane din localitatea Akwesasne (în apropierea graniței SUA – Canada), a fost confirmată cetățenia română a două dintre victime, precizând, totodată, numele și vârsta celor două persoane decedate.

Autoritățile canadiene au subliniat că, având în vedere că ancheta în acest caz este încă în desfășurare, mai multe informații nu pot fi comunicate la acest moment.

Ambasada României la Ottawa și Consulatul General al României la Montreal continuă dialogul atât cu autoritățile locale canadiene, cât și cu rudele celor decedați cu privire la procedura de repatriere a trupurilor neînsuflețite, fiind pregătite să acorde asistență consulară, conform competențelor”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday