Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Federală Germania că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în perioada 7–9 august 2018, prognozele meteorologice  indică o creștere semnificativă a temperaturilor, până la 40oCelsius, izolat fiind posibile ploi puternice şi furtuni.

În Italia, în urma exploziei petrecute la data de 6 august 2018, la Bologna, circulația pe autostrada A14 este întreruptă în zona afectată de accident. O echipă consulară din cadrul Consulatului General al României la Bologna se află în zona accidentului, fiind pregătită să ofere asistență consulară, dacă situația o va impune.

Conform informațiilor  Poliției Rutiere italiene, persoanelor care călătoresc pe autostrada A14 în direcția Florența-Roma li se recomandă să părăsească autostrada la ieșirea Cesena și să călătorească pe drumul E45 Ravenna-Orte.

Drumul E45 Ravenna-Orte este recomandat și pentru persoanele care călătoresc pe autostrada A1, în direcția nord. Persoanele care călătoresc pe A1 și au depășit deja orașul Florența, vor putea călători pe A14 utilizând ieșirea special amenajată la km 189 de pe autostrada A1.

De asemenea, dacă de pe A13 sau de pe A14 doriți se intenționează deplasarea în direcția A1 – sud, se recomandă utilizarea A1 în direcția nord, părăsirea autostrăzii la Modena Sud și intrarea din nou pe autostrada A1 în direcția Florența-Roma.

Momentan, circulația rutieră din zonă nu este afectată pe autostrada A1 – direcția sud înspre Florența sau înspre A14-direcția sud.

Pentru informații actualizate, se recomandă consultarea site-ului Poliției de Stat https://www.poliziadistato.it/ și site-ul https://www.autostrade.it.

În Republica Croația că, din cauza vârfului de sezon estival – luna august – circulația rutieră pe principalele autostrăzi: A1 Zagreb-Split-Dubrovnik și A6 Zagreb-Rijeka, care leagă partea continentală de litoralul Adriatic, precum și pe A3 Bregana–Lipovac, care este ruta predilectă de tranzit între Slovenia și Serbia, este foarte intens, adesea înregistrându-se blocaje și coloane de autovehicule care se pot întinde, în special în zilele de week-end, pe zeci de kilometri.

Totodată, prognozele meteorologice pentru perioada 06-10 august 2018 indică o creștere semnificativă a temperaturilor, fapt ce a condus la emiterea unui cod roșu de caniculă pentru regiunile Knin, Rijeka, Split, Dubrovnik. De asemenea, a fost emisă atenționare meteorologică cod galben pentru regiunea Zagreb.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday