150 de soldați voluntari de la cinci baze militare din Madrid au misiunea de a discuta cu persoanele infectate cu coronavirus pentru „a le reface traseul” din zilele de dinainte de a fi confirmați cu COVID pentru a identifica persoanele cu care au intrat în contact, pe care le sfătuiesc apoi să se izoleze acasă.

„Nu putem să verificăm dacă persoanele chiar se izolează. Nu le putem controla viața. Treaba noastră este să le insuflăm ideea că ajutorul lor este vital pentru a pune capăt cât mai repede posibil acestui haos prin care trecem”, spune locotenentul Hector Sanchez, care coordonează 30 de voluntari de la baza militară Goloso de lângă Madrid.

Madridul are o rată de infectare de 741 de cazuri la suta de mii de locuitori și este epicentrul uneie dintre cele mai afectate țări din Europa de Vest. Până acum, Spania a raportat peste 835 de mii de persoane infectate și circa 32 de mii de decese, conform cifrelor anunțate de ministrul Sănătății, Salvador Illa. Conform datelor Institutului Sănătății Carlos III, o persoană infectată are în medie trei contacți.

Illa a mai spus că din cei 2.000 de militari, aproape 1.800 au fost arondați în 16 dintre cele 17 regiuni ale țării.

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday