Lucrările la obiectivele de investiții publice (construcții inginerești) încă au un avans de aproape 22% pe primele opt luni din 2020, față de aceeași perioadă din 2019, iar faptul că acest sector nu a întrerupt lucrul în perioada de carantină (martie-mai) a fost un factor important pentru economie, dar plafonarea la un volum de lucrări mai mic decât cel din februarie-martie 2020 riscă să reducă rolul de recuperare economică pe care construcțiile l-au avut după declanșarea epidemiei.
Potrivit statisticii oficiale, în august 2020 volumul de lucrări inginerești a fost cu 1,3% mai mare decât în iulie, dar asta pentru că au fost mai multe zile lucrătoare, statistica ajustată arătând că, de fapt s-a lucrat mai puțin. În aceeași perioadă, lucrările la proiectele rezidențiale (clădiri de locuințe) au crescut cu aproape 2% față de iulie, iar la cele nerezidențiale creșterea ajustată a fost de 5,3%. Firește, cele mai multe au fost reparații capitale, care se fac în special vara.
Față de luna august din 2019, construcțiile inginerești au avut în august 2020 o creștere ajustată de +5%, cele rezidențiale o creștere de +16%, iar cele nerezidențiale o creștere de +25%
De la începutul anului, creșterea ajustată în lucrările de infrastructură este de aproape 26%, în timp ce volumul de lucrări pentru clădirile rezidențiale (+18%) și cele nerezidențiale (+12,7%) au fost ceva mai mici, dar semnificative, de asemenea.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.