În prima ieșire publică după eșecul referendumului, liderul PSD a declarat că cvorumul impus la referendum duce la o prezență slabă la vot:

,,Nu trebuie s-o justific eu prezența slabă la vot. Am văzut tot felul de analize. Sunt câteva constatări. Noi stăm agățați de un număr ipotetic de oameni care ar putea să fie prezenți la referendum. Sunt milioane de români în afara țării cu drept de vot. Acest cvorum, ideea de cvorum, dovedește că diminuează prezența la vot, o inhibă.

Când ar fi un referendum fără prag, s-ar mări numărul de prezență, pentru că cei care vin, vin să răspundă la întrebare. Am auzit că e referendumul meu, un interes al meu sau al PSD-ului. Până la urmă a fost o voință de partid și a 4 milioane de români. Unii au boicotat, ăsta e rezultatul. Nu facem o analiză în PSD, pentru că n-a participat PSD. De ce sa fie un esec pt mine sau psd? Este un eșec al celor care au votat cu DA”, a spus el.

Desprea reacția Bisericii Ortodoxe Române care a declarat că între motivele care au dus la invalidarea referendumului este și asocierea lui cu Liviu Dragnea, șeful PSD a spus: ,,Eu am văzut reacția Bisericii, eu sunt un om religios și respectuos. Cu greutate mare, mă abțin să răspund comentariilor Bisericii”.

De asemenea, Liviu Dragnea a vorbit și despre declarațiile lui Adrian Țuțuianu, care a prezentat și un sondaj în care liderul partidului este cotat cu 4% în eventualitatea unor alegeri prezidențiale: ,,Nu împărtășesc limbajul lui Țuțuianu din înregistrare. Nu analizez înregistrarea aici. Genul ăsta de subiecte le discutăm în partid. Când vorbește un om de o stare de nemulțumire generală, se probează prin vot.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday