Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut declarații, după ședința Comitetului Executiv Național, în cadrul căreia au fost excluși din partid liderul PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și secretarul general al PSD, Marian Neacșu. Acesta a făcut referire și la documentele publicate astăzi de Rise Project, referitoare la Tel Drum.
Întrebat cum explică faptul că parchetul și marmura din casa lui au fost plătite de Tel Drum și faptul că această companie achită toate facturile fiului său, Dragnea a susținut că nimic din casa sa nu a fost achitat de Tel Drum.
„Deci, eu nu știu ce ați publicat dvs., doar ce mi-au arătat colegii. Din câte îmi aduc aminte există niște instituții ale statului de drept în România, respectiv DNA-ul, prietenii noștri. Nu am nicio legătură cu acea valiză, poze cu mine există o grămadă. Tel Drum sau nicio altă companie nu mi-a plătit nimic din ceea ce s-a realizat în vreo proprietatea de-a mea. Eu am înțeles că acolo este vorba de schița unei clădiri foarte mari. Nu am așa ceva”.
Referitor la excluderile lui Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, Dragnea a precizat că „au fost foarte mulți colegi care i-au reproșat domnului Țuțuianu acele afirmații” (înregistrările apărute în presă) și că Neacșu nu și-a mai exercitat funcția de secretar general: „Din păcate, după CEx, domnul Neacșu nu a mai ajuns la Kiseleff și nu a făcut acest lucru”.
Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea:
Întrebat de ce au fost excluși cei doi membri de partid, în contextul în care 11 membri ai CEx i-au cerut, într-o scrisoare, demisia, Dragnea a răspuns:
„După CExul din septembrie, când s-a hotărât prin vot să nu se susțină această scrisoare, să nu se mai continue cu tipul ăsta de acțiuni și toată lumea să încerce să activeze în partid pentru a susține programul de guvernare, legile majorității în Parlament, și aceste lucruri au fost propuse chiar de cei care au semnat scrisoarea, s-a convenit la propunerea mea, eu atunci nefiind de acord cu niciun fel de măsură, cum nu sunt nici acum de acord să se fi luat atunci vreun fel de măsură, că toată lumea să se ocupe de ce trebuie să facă un partid, să funcționeze, să fie unit și să își sprijine guvernul. Din păcate, ulterior au apărut unele înregistări de la niște ședințe conduse de domnul Țuțuianu, și am spus și în ședință, spun și acum, condamn acest mod de a înregistra ședințele de partid, dar acele afirmații ale domnului Țuțuianu au supărat mai mulți membri de partid. Ieri am avut o discuție de 6-7 ore, înainte de fiecare CEx, majoritatea președinților și vicepreșdenților vin la discuții. Toți au fost foarte încărcați și supărați că după acel CEx, o parte din colegi au continuat să acționeze împotriva acestui partid.
Astăzi, foarte mulți colegi i-au reproșat domnului Țuțuianu acele afirmații. Chiar dacă nu sunt de acord și condamn cu toată fermitatea modul în care au procedat, să înregistreze, afirmațiile au rămas. Domnul Țuțuianu a spus că ar putea, dacă e cazul, să își ceară scuze, dar că în continuare ar putea să își mențină toate acuzațiile.
Tot după acel CEx, am sperat cu toții, în frunte cu mine, că după două-trei zile de supărare firească, oamenii încep să se apuce de treabă. Domnul Neacșu să își exercite funcția de secretar general și să facă tot ceea ce are prevăzut ca și atribuții și competențe în statut. Din păcate, după CEx, domnul Neacșu nu a mai ajuns la Kiseleff și nu a făcut acest lucru.
Toate aceste lucruri spuse pe larg în cadrul acestei ședințe au făcut ca mult peste două treimi din CEx să voteze excluderea celor doi colegi.
Sper ca toți ceilalți colegi să înțeleagă că obiectivele noastre rămân aceleași și că nu mai trebuie să furnizăm subiecte care nu au legătură cu programul de guvernare”.
Întrebat de ce nu s-a aflat pe această listă și Gabriela Firea, Liviu Dragnea a declarat:
„Orice atac care se referă la mine nu mă face pe mine să cer colegilor mei din CEx să fie exclus cineva, numai în momentul în care considerăm fiecare dintre noi că se depășește linia roșie, adică acțiuni care destabilizează partidul”.
În legătură cu ceilalți membri care ar fi semnat scrisoarea în care îi cereau demisia, Dragnea a spus:
„Din punctul meu de vedere nu se întâmplă nimic cu ceilalți. Nimic rău. Nu au ajuns nici la mine, nici la alți colegi informații privind racolarea unor membri ai PSD, care să nu voteze anumite proiecte ale partidului”.
Dragnea a adăugat că majoritatea nu va fi influențată și că toți colegii au spus că nu vor vota împotriva Guvernului sau a legilor inițiate de către majoritatea parlamentară.
Liviu Dragnea s-a adresat unui reporter de la RISE Project, prezent la conferința de presă:
„Deci, eu nu știu ce ați publicat dvs., doar ce mi-au arătat colegii. Din câte îmi aduc aminte există niște instituții ale statului de drept în România, respectiv DNA-ul, prietenii noștri. Nu am nicio legătură cu acea valiză, poze cu mine există o grămadă. Tel Drum sau nicio altă companie nu mi-a plătit nimic din ceea ce s-a realizat în vreo proprietatea de-a mea. Eu am înțeles că acolo este vorba de schița unei clădiri foarte mari. Nu am așa ceva.”
Dacă acele documente sunt reale, eu sunt absolut convins că în această speță, trebuie investigat. Sigur că nu au când să investigheze toate neregularitățile pe care le-a făcut Iohannis.
Întrebat despre plata Tel Drum către soțul șefei CSM: Habar nu am.
Spuneați că sunteți supus presiunilor. De ce nu v-ați gândit să vă dați demisia? Pentru a nu bloca niște obiective majore asumate din 2016. Se pare că partidul, în marea majoritate, consideră altfel, că trebuie să ducem la capăt ce am stabilit. Discuțiile pe care le-am avut azi m-au făcut să decid mai demult că aceste lucruri trebuie duse la capăt. Nici nu doresc altui coleg să aibă inconștiența mea, să se lase ciuruit în acest fel.
Au venit 37 de primar de la Caraș-Severin. Vom discuta aceste chestiuni legate de diferite organizații. Pentru a încerca să aflăm care este starea reală a organizației și care sunt măsurile cele mai bune pentru ca organizația să funcționeze.
Am discutat că vom face săptămâna viitoare Comitetul Executiv Național pentru remanieri.
Eu îl susțin pe Tudorel Toader. Procedura de revocare a procurorului general trebuie dusă la capăt. Da. Din ce a prezentat Tudorel Toader și din ce a reieșit ulterior în presă, lucrurile sunt mult mia grave. Vorbim de unul sau doi oameni care au fost numiți în funcție prin decret prezidențial după ce fuseseră clasați în dosare de către cel care i-a numit în funcție.
(gafa lui Toader, care i-a încurcat pe procurorii Lazăr) Erau vreo 20 de puncte acolo. Toate aceste chestiuni vor fi lămurite, mai devreme sau mai târziu. Indiferent că a greșit sau nu domnul Toader.
(unii sociali ne-au transmis că ați declarat că ministrul Justiției s-a făcut de râs) Nu am spus că s-a făcut de râs, ci că a gestionat greșit situația, dar, pe fond, procedura declanșată de Toader are susținerea noastră.
(pe Tăriceanu l-ați lămurit în ce privesc cifrele de la ministerul de Finanțe și dacă v-a lămurit de ce a spus că România nu e pregătită să preia președinția?) Partea a doua a întrebării, și anume afirmațiile domnului Tăriceanu cu privire la capacitatea României de a prelua președinția a fost lămurită chiar de domnul Tăriceanu, public. Ceea ce a fost o decizie foarte bună.
Pentru mine nu a fost o zi plăcută astăzi. PSD nu este un partid de maimuțe, cum a spus Țuțuianu. Este un partid cu oameni cu o personalitate foarte puternică.
Care sunt acei oameni care mă contestă? Gabriela Firea, nu o puteți duplica. Ei mă pot contesta pe mine. Fiecare să își facă treaba acolo unde este pus, indiferent de poziție. Fiecare să facă ce a promis ca face.
Și eu și colegii mei vom respecta deciziile colegiilor noștri din coaliție. Postul de la Justiție este al PSD, este gestionat de PSD, nu cred că contestă nimeni asta. Sigur că vom discuta despre activitatea fiecărui ministru. Sincer eu nu am văzut o opinie publică a cuiva de la ALDE care să susțină că Toader e asumat de ALDE.
Bănuiesc că toate conturile mele sunt verificate cu lupa”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.