Principalele declarații:

Dan Barna: Este important ca această coaliție să nu fie una pentru șase luni sau un an, ci să fie una pentru patru ani. Am prezentat propunerea USR pentru funcție de premier, Dacian Cioloș, în caz că PNL va opta pentru președinția Camerei Deputaților. Președintele a transmis că și el își dorește ca această majoritate să se concretizeze. Avem toată încrederea că vom ajunge la o înțelegere.

Dacian Cioloș: Vrem o înțelegere bazată pe încredere și echilibru. Nu vrem nicio formula în care PSD să fie implicat formal, pe față sau pe sub masă. Ăsta e motivul pentru care mergem la discuții, fără linii roșii de principiu, dar să găsim soluții echilibrate. Noi am spus că avem opțiune și pentru prim-ministru și pentru șefia Camera Deputaților. Sunt convins că vom găsi înțelepciunea pentru a finaliza aceste negocieri, care trebuie să cuprindă și programul de guvernare. Suntem dispuși să stăm de dimineață până seara, să găsim formule. Între cele două, premier și președinte al Camerei Deputaților, este important să găsim un echilibru.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday