Potrivit declarației unui martor ocular pentru agenția Reuters, forțele de ordine s-au retras din fața mulțimii. Conform unor raportări, manifestanții au provocat mici incendii în clădire, precum și alte acte de vandalism, iar în curte au dat foc la cauciucuri.

Țara s-a divizat între două facțiuni după 2011, odată cu îndepărtarea dictatorului Muammar Gaddafi. În 2014, Parlamentul a fost mutat din Tripoli la Tobruk după 2014, iar în capitală a început să funcționeze un organism rival, cunoscut drept Înaltul Consiliu de Stat, explică France 24.

În capitala Tripoli, premierul interimar numit de o comisie susținută de ONU a cerut organizarea alegerilor anticipate. El conduce un guvern de uniune națională nerecunoscut de Parlamentul din Tobruk, care în februarie a numit un alt premier. Negocierile între cele două părți nu au înregistrat progrese în ultimele zile, motiv pentru care nemulțumirile populației s-au amplificat.

Surse alternative: BBC, France 24

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday