Un oficial din cadrul guvernului libanez a precizat pentru Reuters că două centrale electrice, Deir Ammar și Zahrani, cele mai mari din țară, nu mai funcționează din cauza lipsei de combustibil, fapt ce a dus la o pană de curent ce afectează întraga țară și care ar putea dura zile întregi. 

Rețeaua de energie electrică a Libanului a încetat să mai funcționeze astăzi la prânz și, cel mai probabil, problema va fi remediată în decursul săptămânii viitoare”, a precizat oficialul.

Compania de stat ce furnizează energie electrică a precizat într-un comunicat că va încerca să folosească combustibilul din rezervele armatei pentru a reporni temporar cele două centrale. Totuși, compania spune că acest lucru nu se va întâmpla prea curând.

Înainte de ultima pană de curent, cetățenii libanului primeau, de cele mai multe ori, doar două ore de energie electrică pe zi. Majoritatea folosesc generatoare pe bază de motorină, deși și acest combustibil este în cantități reduse.

Libanul a fost afectat de o criză economică, care s-a agravat pe măsură ce aprovizionarea cu combustibil importat a încetinit. Criza a provocat numeroase proteste majore la nivel național, iar moneda libaneză a scăzut cu 90% în ultimii doi ani. 

Surse alternative: Reuters, The Guardian, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday