Ministrul Muncii susține că Statul nu întâmpină probleme cu plata pensiilor, iar deficitul fondului de pensii s-a redus cu peste jumătate în doar şase luni.

Olguța Vasilescu adaugă că deficitul a fost redus prin măsura mutării contribuțiilor de la angajator la angajat, deoarece existau persoane pentru care nu se plăteau aceste contribuţii.

„Prin transferul contribuţiilor, am redus deficitul de pensii la jumătate, cu 56,4%. Anul trecut am avut 13 miliarde deficit, anul acesta am prognozat 7 miliarde şi, după primul trimestru, am constatat că ce am estimat anul trecut este chiar mai bine decât ne aşteptam. Calculele noastre arătau 50%, dar a ieşit 56%”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu la România TV.

Analizând însă deficitul în bugetul de stat, poate fi observat că acesta s-a dublat în intervalul de timp în care s-a înjumătățit deficitul fondului de pensii. 

Acesta a crescut de la cinci miliarde de lei în primele trei luni din 2017 (vezi aici), la zece miliarde de lei în primele trei luni din 2018 (vezi aici). A continuat să crească până la 14,4 miliarde de lei la finalul lunii mai. 

EuropaFM prezintă într-o analiză cum “deficitul s-a mutat practic, dintr-un buzunar al statului în altul”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday