Mașinile cu zero emisii de CO2 vor avea numere de înmatriculare cu caractere verzi. Actul normativ intră în vigoare peste 60 de zile. Plăcuțele celor deja înmatriculate vor putea fi preschimbate.

O propunere în acest sens a fost înaintată în octombrie anul trecut de către Ministerul Mediului, iar între timp a primit aprobarea și de la MAI și Ministerul Transporturilor. Ordinul comun a fost astăzi publicat în Monitorul Oficial și se va apliac peste 60 de zile.

Aceste numere vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (mașini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen), explică autoritățile. În cazul mașinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a ”numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ.

”Numere de înmatriculare dedicate mașinilor nepoluante vor funcționa ca un pașaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară și vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilități celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite, autoritățile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util”, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Folosim cookies