Laura Codruța Kovesi câștigă procesul intentat statului roman la CEDO, pentru demiterea abuzivă din funcția de procuror-șef al DNA.

Cu unanimitate de voturi, Curtea a decis că “reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.

Curtea constată o încălcare a Articolelor 6.1 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală.

CEDO transmite că “încetarea prematură a mandatului reclamantei a fost o sancțiune deosebit de severă, care, fără îndoială, a avut un efect înfiorător, prin faptul că descurajează și alți procurori și judecători să participe la dezbaterile publice privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind aspecte referitoare la independența sistemului judiciar”.

De asemenea, reclamanta și-a folosit puterea legală pentru a începe investigațiile privind suspiciunile de infracțiuni de corupție comise de membrii Guvernului în legătură cu legislația extrem de contestată și pentru a informa publicul despre aceste investigații. De asemenea, a profitat de posibilitatea de a-și exprima opinia direct în mass-media sau în cadrul adunărilor profesionale”, transmite CEDO.

Curtea constată că prin decizia CCR, Laurei Codruța Kovesi i s-a încălcat dreptul la Justiție:

“153.Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate că, în decizia sa din 30 mai 2018, Curtea Constituțională a menționat în mod expres că, în împrejurările specifice ale cauzei reclamantei, instanțele administrative aveau competențe limitate de a revizui decretul prezidențial pentru înlăturarea reclamantului. De fapt, Curtea Constituțională a considerat că o astfel de revizuire se limita la legalitatea stricto sensu a decretului, mai precis la autoritatea emitentă, la temeiul său juridic, la existența propunerii de eliminare de către ministrul justiției, precum și la transmiterea acestei propuneri către CSM spre aprobare, la semnare și, dacă este cazul, la publicarea acesteia în Monitorul Oficial (a se vedea punctul de 62 mai sus).Având în vedere aceste limite specifice stabilite de Curtea Constituțională, Curtea consideră că o plângere depusă la instanțele administrative nu ar fi fost eficace decât pentru legalitatea externă a decretului prezidențial examinat, oferind astfel doar o revizuire formală. O astfel de cale nu ar fi fost o cale de atac eficientă pentru a se afla în centrul plângerii reclamantei — faptul că mutarea sa a fost o sancțiune disciplinară nelegală declanșată de opiniile exprimate în mod public în contextul reformelor legislative — care ar fi necesitat o examinare a temeiniciei și a legalității decretului în cauză.

154.Având în vedere cele de mai sus, în lipsa unor exemple de jurisprudență la nivel național cu privire la cazuri similare și având în vedere caracterul obligatoriu și specific al deciziei adoptate de Curtea Constituțională în prezenta cauză, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut o cale de atac internă disponibilă pentru a ataca în mod eficient în fața instanței pe care aceasta din urmă a intenționat să o conteste, și anume motivele retragerii sale din funcția de procuror șef al DNA prin Decretul prezidențial din 9 iulie 2018, în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 30 mai 2018. Orice posibilitate de control jurisdicțional a fost limitată la revizuirea formală a decretului de eliminare, în timp ce examinarea caracterului adecvat al motivelor, pertinența faptelor invocate pe care s-a întemeiat retragerea sau îndeplinirea condițiilor legale de validitate, în special aprobarea propunerii ministrului justiției de CSM în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul de mai 73 sus) a fost exclusă în mod expres. Prin urmare, amploarea controlului jurisdicțional de care dispune solicitantul în circumstanțele prezentei cauze nu poate fi considerată „suficientă”.

157.Pe baza considerațiilor de mai sus, Curtea respinge obiecția guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac interne și concluzionează că statul pârât a afectat însăși esența dreptului de acces al solicitantului la o instanță din cauza limitelor specifice pentru o reexaminare a cazului său, stabilită în hotărârea Curții Constituționale.

208.Pe de altă parte, procedura de radiere de la funcția de procuror șef al DNA a fost inițiată de ministrul justiției la 23 februarie 2018 (a se vedea punctul de 18 mai sus), cu puțin mai mult de un an și cu două luni înainte de sfârșitul duratei stabilite a mandatului său, aplicabil în temeiul legislației în vigoare la momentul numirii sale (16 mai 2019 — a se vedea punctul de mai sus8). Deși reclamantul a rămas în calitate de procuror, aceasta a fost în cele din urmă înlăturată din funcția sa de procuror șef la 9 iulie 2018 (a se vedea punctul de 67 mai sus) înainte de încheierea mandatului său. Această îndepărtare și motivele care o justifică pot fi cu greu conciliate cu luarea în considerare în mod special a naturii funcției jurisdicționale în calitate de ramură independentă a puterii de stat și a principiului independenței procurorilor care — potrivit Consiliului Europei și altor instrumente internaționale — este un element esențial pentru menținerea independenței judiciare (a se vedea punctele 90— de93 mai sus). În acest context, se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar.

209. În plus, încetarea anticipată a mandatului reclamantului a fost o sancțiune deosebit de severă, ceea ce ar fi avut fără îndoială un „efect de descurajare”, în sensul că ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători de pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Guja, § 95, și Hotărârea Kayau, § 106, ambele citate anterior).

Reamintim, pe 22 februarie 2018, ministrul Justiției Tudorel Toader a propus revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef DNA. Motivele invocate – anchetarea de către DNA a OUG 13 și a hotărârilor de guvern, în cazul Belina.

Inițial, președintele Iohannis a refuzat să semneze decretul de eliberare din funcție. Speța a ajuns pe masa judecătorilor CCR, care au decis că președintele Iohannis este obligat să emită decretul de revocare al procurorului-șef al DNA.

În iulie 2018, Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.

În septembrie anul trecut, Kovesi a câștigat cursa pentru funcția de procuror-șef european.