Președintele Klaus Iohannis a participat la mitingul PNL de la Iași, unde, în urmă cu două zile, și social democrații au organizat o manifestație, chiar în ziua summit-ul UE de la Sibiu. Peste șapte mii de simpatizanți ai liberalilor s-au adunat în Piața Unirii. 

La eveniment au participat candidații situați pe primele poziții pe listă pentru europarlamentare: Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, etc. Peste șapte mii de simpatizanți ai liberalilor s-au adunat în Piața Unirii.

Înainte de a merge la manifestația PNL, șeful statului a participat la Forumul Educației 2019, unde a răspuns la atacurile directe lansate de liderul PSD, Liviu Dragnea, și a criticat guvernarea PSD-ALDE. „Am convocat referendum pentru că așa trebuie. Este momentul în care PSD primește răspunsul de la români, după doi ani și jumătate de guvernare eșuată”, declara Iohannis.

Reamintim că tot astăzi, PSD a organizat un miting electoral la Galați, unde Liviu Dragnea l-a atacat pe președintele Iohannis, despre care a spus că este o slugă a liderilor veniți la summit-ul de la Sibiu.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

„Bună ziua, Iași. Dragi mei, foarte frumos aici. Soarele, vremea, dar cel mai frumos, este că vă întâlnesc pe voi, aici, în piață. O echipă foarte bună care s-a prezentat astăzi aici și m-am bucurat că m-au invitat și pe mine. E o mare plăcere să fiu aici, am fost de multe ori aici. Cred că e a șaptea vizita pe care o fac aici. Îmi place și parcă îmi place din ce în ce mai mult.

Ei m-au invitat să vorbesc despre referendum și asta o să și fac. Dar dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre Iași, Am venit pe jos, am mers la Trei Ierarhi, nu știu cum să spun, parcă nu bătea cu filmul de acum două zile. Oameni frumoși, foarte calmi.

De ce trebuie să facem referendum? Istoria nu este lungă, dar trebuie să mergem puțin în urma să înțelegem de ce e important să votăm. Mi-amintesc foarte bine că au venit niște oameni să îmi spună că Iașul are nevoie de autostradă, și așa este. Atunci, de ce nu se face autostradă. M-a întrebat cineva adineaori, de ce nu avem autostrada. Păi simplu, pentru că PSD guvernează. Alții oameni au venit și mi-au spus ce bine ar fi să avem și noi niște spitale, unde să trateze omul fără să dea șpăgi. Știți ce, au perfectă dreptate. M-a întrebat omul, de ce nu avem spitale. Răspunsul e simplu, pentru că PSD guvernează.

Se vede că de doi ani avem o problemă, o problemă când vorbim de justiție și stat de drept. Și mai nou problema a devenit complicată, avem infractori care s-au cocoțat în vârful statului. Așa ceva nu se poate. Îmi doresc în România lucruri simple, o justiție dreaptă, independentă. Doar că ei nu își doresc acest lucru, au probleme. Atunci ce s-au gândit, să ne cocoțăm în fruntea statului și să îndoim legile, și asta fac de doi ani. numai pentru ei, ca să scape ei.

Dacă pierdem independența justiției, atunci pierdem și șansa pentru autostrăzi, spitale, grădinițe. Atunci începem să pierdem bani. Dacă îi lăsăm să ne strice țara, vom pierde noi. Românii vor plăti. Din acest motiv vă spun, așa nu se poate. Atunci ce e de făcut. Noi nu putem folosi aceleași metode pentru că noi nu suntem hoți, suntem români. Atunci ce e de făcut, păi e simplu, dragi români, trebuie să mergeți la vot.

Acest vot, spun unii, tot aia care au fost alaltăieri, tot ei vă spun, că alegerile, referendumul nu contează. Asta va spune gașca aia care încearcă să pună mâna pe țară. Fals. Votul vostru contează. Acum două zile am adus Europa în România, un summit care contează. Au venit în România toți liderii europeni. Atunci am învățat un lucru important pe care vi-l spun azi. În Europa, România contează, votul românilor contează, locul nostru este în Europa, voi sunteți Europa. Pentru ca toate aceste lucruri să conteze cu adevărat, să arătăm lumii că suntem un neam cinstit, nu de hoți, dragii mei, pentru toate acestea, mergem la vot. Pentru viitorul nostru, pentru viitorul copiilor români, pentru noi toți, pe 26 mai mergem să votăm. Bravo Iași”.

La eveniment au participat candidații situați pe primele poziții pe listă pentru europarlamentare: Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, etc. Au susținut discursuri, Gheorghe Falcă, Siegfried Mureșan, Raluca Turcan și Rareș Bogdan. Candidații PNL la europarlamentare au fost prezentați de președintele partidului, Ludovic Orban.

Rareș Bogdan: Vreau să mulțumesc singurului oraș care i-a alungat de două ori pe pesediști într-o lună. Să vă fie frică, pesediștilor! Moldova se ridică! În democrație, hoții stau la pușcărie nu în Parlament sau în sediile de partide!

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday