Președintele României a susținut o declarație de presă, în timpul vizitei omologului său georgian, Salome Zourabichvili. Klaus Iohannis a fost întrebat despre poziția sa față de afirmațiile lui Vasile Dîncu, care a declarat că “Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina poate să fie negocierea cu Rusia”.

Președintele a răspuns că “ucrainenii plătesc cu sânge în acest război și trebuie să știm cu toții că doar Ucraina decide când, cum, și ce negociază. Aceasta este poziția noastră oficială și a Uniunii Europene. Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai des revista presei ca să afle aceste poziții”.

În cadrul afirmațiilor sale, ministrul Apărării a mai spus că NATO și Statele Unite ar trebui să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia: “Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina nu își permite să și-o asume”. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday