Președintele Klaus Iohannis a transmis un comunicat de presă în urma deciziei CCR care a stabilit că modificările la Codurile Penale sunt neconstituționale. Iohannis face apel la majoritatea parlamentară formată de PSD-ALDE să respecte votul cetățenilor de la referendumul din mai și spune că decizia CCR ,,arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale”.

,,În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituțională, solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului. Adaptarea legislației la standardele statului de drept, inclusiv la jurisprudența Curții Constituționale, trebuie să se realizeze cu bună credință, transparent și în urma evaluării aprofundate a impactului intervențiilor legislative preconizate”, declară Klaus Iohannis.

Comunicatul integral transmis de președinte:

„Decizia pronunțată astăzi de către Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea legilor de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală, sancționează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliției PSD-ALDE. Această soluție arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale.

Adoptate de Parlament în numai câteva săptămâni, fără nicio fundamentare sau consultare cu sistemul judiciar și societatea civilă, modificările asupra legislației penale au avut un singur scop: protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate, elaborarea unui întreg set de proceduri menite să slăbească statul și să încurajeze fenomenul infracțional.

În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituțională, solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului.

Adaptarea legislației la standardele statului de drept, inclusiv la jurisprudența Curții Constituționale, trebuie să se realizeze cu bună credință, transparent și în urma evaluării aprofundate a impactului intervențiilor legislative preconizate.

Atenționez majoritatea parlamentară PSD-ALDE că respectarea votului cetățenilor dat la referendumul din 26 mai este obligatorie. În acest sens, este imperativă transpunerea cât mai urgentă în legislație a prevederilor Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Am inițiat acest Acord tocmai pentru a consfinți voința suverană exprimată de cetățenii români la referendum, în susținerea statului de drept și împotriva afectării independenței sistemului judiciar. Chiar dacă PSD și ALDE au refuzat semnarea documentului, acesta nu poate fi ignorat, iar prevederile sale trebuie duse la îndeplinire de către întreaga clasă politică.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday