Președintele României condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvern, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, anunță Administrația Prezidențială.
„Este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condițiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituțiilor din domeniul securității naționale”, se arată în comunicat.
„Este o nouă acțiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor și o încercare de a abate atenția opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluții. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului și să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine și populația.”, potrivit site-ului oficial al Președinției.
Președintele solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru a verifica în ce măsură Ordonanța de urgență de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplinește exigențele constituționale de adoptare.
Comunicatul integral aici.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.