Președintele Iohannis a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, că alegerile locale și cele parlamentare vor fi amânate, în cazul în care organizarea lor reprezintă un factor de risc pentru siguranța cetățenilor. Președintele a spus: „Îmi doresc să avem alegeri locale la toamnă și alegeri parlamentare la termen, dar nu voi tolera să avem alegeri sub semnul pandemiei!”

Klaus Iohannis a explicat că nu va fi de acord cu organizarea de alegeri, atâta timp cât încă există un număr mare de persoane bolnave de coronavirus.

Poziția președintelui despre tema alegerilor din acest an:

„Primul e că experții spun că nu vom scăpa de virus. Este prematur să spunem când vor fi alegerile. Depinde de gestionarea epidemiei, cum reacționează populația la virus. Important este să facem alegerile când nu sunt un pericol pentru populație.

Va trebui să găsim un mod de a trăi cu această boală. Vom avea bolnavi, din păcate, dar restul societății să-și vadă de treabă. Este prematur să spunem că vom avea în septembrie- decembrie alegeri. Depinde de cum vom gestiona situația. Important, după părerea mea, este ca alegerile să nu reprezinte un pericol pentru populație. Eu nu o să fiu de acord să facem alegeri când epidemia încă există și sunt un număr semnificativ de bolnavi.

Îmi doresc să reușim în toamnă să avem alegeri locale, și la termen alegeri parlamentare. Dacă nu pot fi făcute în siguranță, vor fi amânate. Nu voi tolera în niciun caz să avem alegeri sub semnul epidemiei!”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday