Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la modificările aduse Codului Penal și legii DNA (78/2000), arată un comunicat al Președinției. 

„Prin modul în care a fost dezbătută și adoptată, legea menționată încalcă prevederile art. 61 alin. (2), ale art. 66 alin. (2) și (3), ale art. 75 alin. (2), precum și cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție. Totodată, prin conținutul normativ, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție contravine normelor și principiilor constituționale, pentru motivele prezentate în cele ce urmează.”, conform comunicatului.

În sesizare este menționat faptul că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție au fost adoptate de Senat cu depășirea termenului „cu depășirea termenului constituțional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată”.

De asemenea, o altă încălcare ar fi faptul că legea a fost adoptată de către Camera Deputaților în cadrul unei sesiuni extraordinare întrunită neconstituțional:

„Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională în ședința din data de 4 iulie 2018. Această lege a fost dezbătută și adoptată de către Camera Deputaților cu încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) și (3) din Constituție întrucât, pe de o parte, această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților neconstituțional întrunită, iar pe de altă parte, legea criticată nu a fost expres înscrisă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, existența acesteia pe ordinea de zi a acestei Camere neputând fi prezumată ca fiind implicită, întrucât la momentul convocării Camerei Deputaților în sesiune extraordinară (27 iunie 2018) legea în cauză nu fusese adoptată de Senat și nici nu fusese înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaților”.

Comunicatul aici. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday