Zverev a pierdut cu 6-3, 6-3, 4-6, 6-3 și a recunoscut ulterior că i s-a făcut rău și a avut febră mare în timpul meciului.

„Sunt complet bolnav. Nu prea pot respira, așa cum puteți auzi. Am avut și febră. Nu sunt în cea mai bună stare fizică. Cred că asta a avut un efect și asupra meciului”, a declarat jucătorul german de 23 de ani reporterilor la conferința de presă de după meci.

Eurosport a publicat înregistrarea video de la conferința de presă susținută de Alexander Zverev, în care jucătorul a refuzat să spună când sau dacă a fost testat pentru COVID-19. „Cu siguranță nu voi răspunde întrebării tale, mai ales după ce ai scris despre mine în ultimele luni. În niciun caz nu răspund”, a spus Zverev.

Potrivit Federației Franceze de Tenis orice persoană acreditată care prezintă simptome, inclusiv febră sau dificultăți de respirație, ar trebui „să se prezinte la infirmeria stadionului” pentru un test într-o cameră dedicată. Într-o declarație pentru CNN, Federația a confirmat că Zverev „nu a consultat medicii turneului înainte de a intra pe teren”, dar că „este la zi cu testele sale, ultimele fiind negative, pe 29 septembrie”.

CNN precizează că a contactat organizatorii Roland Garros și echipa lui Zverev pentru comentarii, dar nu a primit niciun răspuns.

Sursă: CNN

Sursă foto: Alexander Zverev/Facebook

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday