Johnson&Johnson a anunțat că va începe testarea pe oameni a vaccinului anticoronavirus după jumătatea lunii iulie, deși inițial testele erau planificate pentru luna septembrie, scrie Reuters. Schimbarea datei va permite companiei să fie parte din programul de teste clinice ce va fi organizat de autoritățile din SUA care își doresc găsirea unui vaccin până la finalul anului 2020.
La testări vor participa 1.045 de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, dar si persoane peste 65, iar acestea vor fi organizate atât în SUA, cât și în Belgia. Compania plănuiește să vizeze direct voluntari din zonele din SUA cele mai afectate de boală
În urma anunțului acțiunile companiei au crescut cu peste 2%. Reuters notează că nu există deocamdată tratamente sau vaccinuri aprobate de SUA, dar că autoritățile văd esențială găsirea unei formule. Directorul Paul Stoffels a declarat pentru Reuters că J&J a colaborat îndeaproape cu autoritățile americane pentru a accelera testele.
Amintim că astăzi China a anunțat că dezvoltă un vaccin împotriva noului coronavirus cu rezultate promițătoare la testele pe animale și că urmează testarea pe oameni.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.