UPDATE Aeronava Air Force One care l-a adus pe președinte din SUA a aterizat la Bruxelles în jurul orei 22:05 (ora României). La coborâre, președintele a fost întâmpinat de premierul belgian Alexander de Croo.

Consilierul Jake Sullivan a declarat, citat de CNN, că Joe Biden va anunța o nouă rundă de sancțiuni care să-i vizeze pe politicienii și oligarhii ruși, în urma celor trei summituri. Sullivan a mai spus că vor fi discutate postura forțelor NATO pe flancul de est și planuri pentru cazul în care Rusia ar decide să folosească arme nucleare sau chimice.

Știrea inițială

Biden pleacă miercuri la Bruxelles, unde se află sediile NATO și UE. Va participa la un summit de urgență al NATO, se va întâlni cu liderii G7 și se va adresa liderilor Uniunii Europene la o reuniune a Consiliului European, potrivit consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan.

Președintele american și liderii europeni vor anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei și noi măsuri de înăsprire a sancțiunilor existente. Biden va discuta, de asemenea, ajustările pe termen lung ale poziției forțelor NATO și situațiile neprevăzute în cazul utilizării armelor nucleare, și acțiuni comune pentru îmbunătățirea securității energetice în Europa, care depinde foarte mult de gazul rusesc.

După Bruxelles, Biden va călători la Varșovia într-o demonstrație de sprijin pentru un aliat care împarte granița cu Ucraina și se va întâlni cu președintele polonez Andrzej Duda. Anterior, Polonia a sugerat excluderea Rusiei din grupul G20 al economiilor mari.

Sullivan a afirmat că vizita lui Biden în Europa are loc pentru a ne asigura că rămânem uniți, pentru a ne consolida hotărârea colectivă, pentru a transmite un mesaj puternic că suntem pregătiți și angajați în acest sens atâta timp cât este nevoie“.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday