Joe Biden a anunțat că SUA vor pune la dispoziția Australiei tehnologia propulsiei submarinelor nucleare. Președintele SUA a anunțat demersul în cadrul unei videoconferințe alături de premierul britanic Boris Johnson și prim-ministrul australian Scott Morrison și a fost prezentat ca o nouă alianță de apărare între cele trei state, numită AUKUS.
”Statele Unite, Australia și Regatul Unit au fost de mult timp parteneri fideli și capabili și astăzi suntem și mai apropiați. Astăzi facem un alt pas istoric pentru aprofundarea și formalizarea cooperării între toate cele trei națiuni ale noastre, deoarece toți recunoaștem nevoia imperativă de a asigura pacea și stabilitatea în regiunea Indo-Pacifică pe termen lung”, a declarat Biden.
Până acum, Marea Britanie era singura națiune care beneficia de tehnologia americană a propulsiei submarinelor nucleare, un acord care datează de zeci de ani și care viza în mare măsură contracararea vechii Uniuni Sovietice.
Submarinele nucleare sunt mult mai rapide și mai greu de detectat decât cele convenționale. Pot rămâne scufundate luni întregi, pot călători pe distanțe mai mari și, de asemenea, pot transporta mai mult. Conform The Washington Post, China deține în acest moment șase astfel de submarine și mult mai multe cu propulsie convențională, plănuind totodată să-și dezvolte capacitățile marine în ceea ce privește unitățile propulsate nuclear.
Conform The Washington Post, deși niciunul dintre cei trei lideri nu au menționat China în cadrul declarațiilor făcute, obiectivul alianței este clar: contracararea creșterii economice și a influenței militare a Chinei. Eforturile SUA vin pe fondul tensiunilor cu China legate de ambițiile militare ale acesteia sau drepturile omului.
Acordul cu Marea Britanie și SUA a reprezentat o surpriză în Australia, unde cele mai recente raporturi indicau că Franța, ci nu SUA, își va întări legăturile militare, după ce anunțase că va construi pentru Australia submarine diesel în valoare de 66 de miliarde de dolari. Decizia Australiei de a renunța la acordul cu Franța ar putea duce la deteriorarea relațiilor dintre cele trei națiuni și Franța, după ce ambasadorul francez la Washington a declarat pe Twitter că țara a fost trădată atât de SUA cât și de Marea Britanie.
Sursa: The Washington Post
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.