Japonia. Televiziunea națională anunță că Premierul Shinzo Abe își va depune demisia, din cauza problemelor de sănătate.

În funcție de opt ani, Abe suferă de o colită ulcerativă cronică (o boală intestinală) iar intesificarea vizitelor sale la spital în ultima perioadă a alimentat speculațiile privind iminența unei demisii.

În cadrul unei conferințe de presă, premierul japonez a confirmat că își va da demisia, informație transmisă inițial de televiziunea națională din Japonia.

“Mi-am controlat boala cronică timp de 8 ani. Însă în iunie, anul ăsta, doctorul meu a observat o înrăutățire a sănătății mele. Mai devreme săptămâna asta, s-a decis că trebuie să am un tratament continuu. Îmi depun demisia. Trebuie să îmi refac sănătatea. Nu pot face greșeli în această funcție. Nu sunt pregătit să fac față mandatului”, a declarat Shinzo Abe.

Perioada 2012-2020 în care Shinzo Abe a ocupat funcția de prim-ministru reprezintă un record în politica japoneză. Oricum, el a mai fost premier, pentru scurt timp în 2006-2007, când a demisionat invocând tot probleme medicale.

Mandatul lui Shinzo Abe a fost marcat de creșterea cheltuielilor militare și de o extindere a rolului forțelor armate, dar țelul său declarat, acela de a schimba constituția pacifistă a Japoniei nu a fost atins. Actualul mandat ar fi ajuns la termen la finalul anului 2021.

Surse alternative: BBC, Reuters, NY Times

Folosim cookies