Potrivit presei din Italia, telecabina care leagă Stresa de Mottarone a fost pusă recent în funcțiune, după perioada de restricții epidemice. Din primele informații, cablul a cedat într-unul din cele mai înalte puncte, când telecabina era aproape de vârf, la 100 de metri de ultimul stâlp de susținere. Telecabina este împărțită în două secțiuni, a doua începe de la 803 metri de Alpino, unde există o grădină botanică, și ajunge pe un platou imediat sub vârful Mottarone, unde a avut loc accidentul.
Unul dintre cei doi copii care au fost duși în stare gravă cu elicopterul la spitalul Regina Margherita din Torino a decedat.
Un camion de pompieri s-a răsturnat în timp ce urca spre vârf, dar nu sunt răniți. Toate drumurile care duc la locul accidentului sunt închise, pentru a permite echipelor de salvatori să intervină.
Închisă în 2014 pentru o revizie generală, telecabina a fost inaugurată pe 13 august 2016. Lucrările au costat 4 milioane de euro și au inclus înlocuirea motoarelor, a panourilor electrice, a echipamentelor electronice și a transformatoarelor.
Telecabina a fost redeschisă pe 24 aprilie, după perioada de lockdown, și a fost una dintre primele duminici însorite care au permis turiștilor să urce de la lac spre vârf.
Sursă: La Stampa.
Sursă foto: Anna Yordanova | Dreamstime.com