Italia a raportat astăzi 575 de noi decese cauzate de coronavirus, față de 525 raportate ieri. Numărul total al celor care au murit în Peninsulă din cauza coronavirusului a ajuns la 22.745. Cele mai multe cazuri rămân în Lombardia.

Autoritățile anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.493 de noi cazuri de infectare, în ușoară scădere față de ieri până la un total de 172.434.

Totodată, numărul celor vindecați este de 42.727.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 , din care 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 53 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

Autoritățile britanice anunțau ieri 861 de noi decese cauzate de coronavirus, în ușoară creștere față de ieri. S-au înregistrat în total peste 100 de mii de noi cazuri de infectare.

Germania relaxează măsurile de distanțare socială la începutul lunii mai, iar școlile se vor deschide treptat. Ambasadorul României în Germania: „Părerile sunt împărțite, dar mediul economic trebuie să funcționeze”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday