Crește numărul cazurile de infectare cu coronavirus în Europa. Numărul deceselor cauzate de coronavirus a  ajuns la 1266 Italia, care vineri a raportat circa 2600 de noi cazuri. Rata mortalității a ajuns aproape de 7%. Italia înregistrează o rată de infectare de 349 de cazuri la un milion de locuitori.

Autoritățile de la Roma au anunțat că sâmbătă au înregistrat aproape 175 de decese din cauza coronavirusului. Totodată, numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 3497. În total au murit până acum 1441  persoane, iar peste 21157 sunt contaminate, potrivit Agenției italiene pentru Protecție Civilă. Italia este cea mai afectată țară de coronavirus, după China.

În ultimele șase zile, în Peninsulă au murit 958 și au fost raportate 11800 de noi cazuri de îmbolnăvire. Guvernul italian a plasat sub carantină toată țara. Nu vor avea loc evenimente în spațiile publice, iar cetățenii sunt sfătuiți să stea acasă. 

Autoritățile de la Madrid au raportat sâmbătă, până la această oră, aproape 800 de noi cazuri de coronavirus și 58 decese. În total, în Spania au fost contaminate peste 6043 de persoane, iar bilanțul deceselor a urcat la 191. Ca măsură de prevenție împotriva răspândirii coronavirusului, Guvernul de la Madrid a declarat stare de urgență de sâmbătă.

Numărul persoanelor infectate COVID-19 a crescut sâmbătă în Marea Britanie cu 342. În total, în Regatul Unit au fost înregistrate 1140 de cazuri și 21 decese. Guvernul de la Londra a decis să amâne cu un an alegerile locale programate pentru 7 mai.

A treia cea mai afectată țară din Europa este Franța. În Hexagon au fost înregistrate, până joi seara, aproape 3661 de cazuri și 79 de decese. Președintele Emmanuel Macron a făcut apel la „mobilizare generală în plan economic” în fața pandemiei.

Germania, a patra cea mai afectată țară europeană, a raportat sâmbătă peste 506 de noi cazuri de infectare. În total, numărul persoanelor infectate a sărit de 4181, iar opt persoane au decedat din cauza coronavirsului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday