Autoritățile italiene au cerut închiderea tuturor școlilor din cele două regiuni aflate în zona roșie, respectiv Basilicata și Molise, din sudul peninsulei. Cursurile se vor desfășura online. “Varianta britanică, mai răspândită, este capabilă să afecteze cele mai mici grupe de vârstă”, a spus ministrul Sănătății, Roberto Speranza. Incidența se va verifica săptămânal.

Există restricții și pentru afaceri și tranzitul persoanelor. Astfel, restaurantele, barurile și majoritatea magazinelor vor fi închise, iar locuitorii vor putea ieși din casă doar pentru serviciu, îngrijire medicală sau urgențe. 

Italia înregistrează aproximativ 15 mii de cazuri de coronavirus pe zi, nouă regiuni aflându-se în scenariul portocaliu, opt în cel galben. Insula Sardinia se află în scenariul alb, cu restricții minime. Pe lângă regulile din fiecare regiune, programul barurilor și al restaurantelor rămâne limitat, cu închiderea acestora începând cu ora 22:00. Interzicerea deschiderii stațiunilor de ski rămâne, de asemenea, în vigoare până în aprilie.

Guvernul a oferit, totuși, motive de speranță pentru cetățeni, declarând că cinematografele și teatrele se vor putea deschide la finalul lunii martie, în zonele galbene.

Sursă : Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday