Ministrul Sănătății, Nitzan Horowitz, a declarat că pacienții cu deficiențe ale sistemului imunitar vor primi o a treia doză de vaccin Pfizer. Răspândirea rapidă a variantei Delta a făcut ca rata de vaccinare să crească în Israel, iar stocurile de vaccin să scadă.

Cazurile noi de coronavirus au crescut în ultima lună de la o singură cifră la aproximativ 450 pe zi, iar autoritățile au urgentat încheierea unui nou contract cu Pfizer pentru suplimentarea dozelor de vaccin. Un nou transport de 200 de mii de doze va fi livrat pe 1 august, a anunțat duminică premierul Naftali Bennett.

Sâmbătă au fost raportate 261 de cazuri, dar la un număr semnificativ mai mic de teste – aproximativ 50 de mii, față de peste 70 de mii în celelalte zile. Numărul cazurilor active, care scăzuse la mai puțin de 200 în urmă cu doar câteva săptămâni, se ridică în prezent la peste 4.100.

Dar, în tot acest timp, cazurile grave și rata de mortalitate au rămas minime, demonstrând eficiența vaccinurilor împotriva formelor severe ale bolii. Sâmbătă seara erau 44 de pacienți internați la ATI. Comparativ, în aprilie, la un număr similar de cazuri active, erau internate cu formă gravă peste 260 de persoane.

Pfizer, principalul furnizor de vaccinuri al Israelului, a declarat la sfârșitul săptămânii că va solicita în săptămânile următoare autorizarea unei a treia doze booster a vaccinului său autorităților de reglementare americane și europene.

Surse alternative: Reuters, Jerusalem Post.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday