Denumită “Orca”, amintind de cuvântul islandez pentru “energie”, uzina are opt containere uriașe asemănătoare celor folosite în transportul pe mare, în interiorul cărora se află ventilatoare și filtre uriașe care “aspiră” dioxidul de carbon din aer. Acesta este apoi amestecat cu apă și pompat adânc în pământ, unde carbonul se pietrifică treptat.

Noua tehnologie este considerată de unii oameni de știință o soluție “vitală” în procesul de limitare a efectelor schimbărilor climatice, dar sunt multe voci sceptice care arată că aceste instalații sunt prea mici și prea costisitoare pentru a putea face o diferență semnificativă. Alimentată cu energie geotermală, fabrica islandeză extrage patru mii de tone de CO2 anual, cantitatea medie produsă de circa 790 de autoturisme. Însă, doar pe parcursul anului trecut, a fost eliberată în atmosferă o cantitate de 31,5 de miliarde de tone de CO2, potrivit Agenției Internaționale a Energiei.

În prezent, există 15 astfel de fabrici în întreaga lume, care captează peste nouă mii de tone anual. În Texas, compania petrolieră Occidental construiește un centru mult mai mare decât “Orca”, cu o capacitate de captare de un milion de tone pe an.

Surse alternative: Reuters, Climeworks.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday