Hossein Salami, general și șef adjunct al Gărzilor Revoluționare din Iran, a avertizat luni SUA și Israelul să aștepte un răspuns “devastator”, acuzându-i că s-au implicat în atacul de sâmbătă asupra unei parade militare din orașul Ahvaz, în care au murit 25 de persoane, transmite Reuters.

„Aţi văzut cum ne-am răzbunat în trecut. Veţi vedea că răspunsul nostru va fi zdrobitor şi devastator şi veţi regreta ce aţi făcut”, a declarat Hossein Salami într-un discurs rostit înaintea funeraliilor victimelor atacului. 

Sâmbătă, câteva persoane înarmate au deschis focul în timpul paradei militare din orașul Ahvaz (în sud-vest). Atacul a avut loc într-un parc din apropierea paradei. 25 de persoane au fost ucise, dintre care jumătate erau Gardieni ai Revoluției, unitate militară de elită, care se află în directă subordine a liderului țării, Khamenei.

Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic și de gruparea anti-guvernamentală Rezistența Națională Ahvaz, însă ministrul de Externe iranian susține că “sponsorii regionali ai terorismului și stăpânii lor americani sunt responsabili de asemenea atacuri”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday