Câteva persoane înarmate au deschis focul în timpul paradei militare din orașul Ahvaz (în sud-vest), scrie BBC. Cel puțin 25 de persoane au murit și 60 au fost rănite. Atacatorii erau de asemenea îmbrăcaţi în uniforme militare. Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic și de gruparea anti-guvernamentală Rezistența Națională Ahvaz.

Ministrul de Externe de la Teheran acuză SUA pentru atentat, în ciuda anunțului grupării Stat Islamic: ,,Teroriști recrutați, antrenați și plătiți de un regim străin au atacat Ahvaz. Iranul consideră că sponsorii regionali ai terorismului și stăpânii lor americani sunt responsabili de asemenea atacuri”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe și a adăugat că Moscova este pregătită să intensifice eforturile în lupta contra terorismului, transmite Reuters.

BBC notează că presa iraniană de stat susține că în spatele atacului s-ar afla militanți islamiști. Atacul a durat aproximativ zece minute, iar potrivit presei locale, forţele de ordine au declarat că situaţia este sub control. 

La Ahvaz au avut loc mai multe proteste antiguvernamentale semnificative anul trecut din cauza nivelului de trai scăzut. Parada militară organizată în Ahvaz marchează începutul războiului din 1980 cu Irakul.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday