Ceea ce vineri fusese raportat ca un incendiu cu efecte minore la facilitatea nucleară subterană de la Natanz (250 de kilometri, la sud de Teheran) este analiat acum de autoritățile iraniene ca posibil sabotaj. Acestea au recunoscut faptul că pagubele sunt semnficiative și că programul nuclear iranian ar putea fi întârziat cu luni de zile din cauza incidentului. Iranul încearcă să construiască la Natanz instalații de centrifugare pentru îmbogățirea superioară a uraniului.

Trei oficiali iranieni au declarat pentru Reuters, în condiții de anonimitate, că este suspectat un atac cibernetic asupra centrului de la Natanz.

Răspunzând unor întrebări, ministrul israelian al Apărării a declarat (echivoc) că “Israelul nu este în mod necesar în spatele a tot ceea ce se întâmplă rău în Iran.”

În ultimele două săpătămâni Iranul s-a confruntat cu ciudate incidente militare și civile:

26 iunie – explozie la un depozit de armament de lângă Teheran. Câteva ore mai târziu, o pană de curent a lăsat pe întuneric orașul Shiraz, aflat la o mie de kilometri de Teheran.

30 iunie – explozie la un centru medical din Teheran. S-a soldat cu 19 morți.

2 iulie – un alt incident (nespecificat) la Centrul Nuclear de la Natanz

3 iulie – un incendiu puternic tot la Shiraz

4 iulie – un incendiu la centrala electrică de la Avhaz.

Programul de construire a unor centrifuge de înaltă performanță la Natanz a mai fost oprit în 2010, ca urmare a unui puternic atac cibernetic (Virusul Stuxnet), despre care experții au conchis mai târziu că fusese instrumentat de Israel, cel mai probabil în cooperare cu SUA.

Surse alternative: Reuters, SkyNews 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday