Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), o platformă independentă de investigații jurnalistice, împreună cu partenerii săi, între care și The Guardian, au cercetat înregistrări funciare, registre corporative și scurgeri offshore pentru a crea o bază de date cu active aparținând unor persoane-cheie apropiate lui Vladimir Putin. Au descoperit conturi offshore, iahturi, avioane private și proprietăți de lux din Londra, Toscana și Riviera Franceză legate de 35 de oligarhi și oficiali ruși în strânsă legătură cu Vladimir Putin, care au peste 17 miliarde de dolari ascunși în afara Rusiei.
Proiectul a plecat de la o listă de 35 de nume ale complicilor lui Putin, întocmită de Alexei Navalnîi anul trecut. Organizația lui Navalnîi a scris guvernelor occidentale solicitând ca numele de pe lista sa să fie luate în considerare pentru sancțiuni și toate, cu excepția unuia, au fost incluse pe lista neagră fie de SUA, UE, Regatul Unit sau Canada.
Instrumentul de urmărire a activelor a identificat proprietăți sau terenuri din Marea Britanie (de peste jumătate de miliard de dolari). Prin companii, trusturi și rude, aceste proprietăți sunt legate de patru persoane care se regăsesc pe lista întocmită de organizația opozantului rus aflat acum în închisoare.
Cercetările de până acum au scos la iveală că numele sunt legate de peste 145 de proprietăți imobiliare, inclusiv 35 de conace și 43 de apartamente. Șapte iahturi, plus 11 avioane private și elicoptere, în valoare totală de 2 miliarde de dolari, au fost identificate ca fiind legate de doar șase persoane din lista de 35 de persoane.
Alte bunuri au trecut în mare parte neobservate, iar tranzacțiile au fost făcute în secret. Luna trecută, Trezoreria SUA a evidențiat problemele “proprietăților opace” și a subliniat că “Oligarhii sancționați și elitele Rusiei s-au folosit de membrii familiei pentru a muta bunuri și pentru a-și ascunde imensa bogăție”.
În afara Regatului Unit, jurnaliștii din cadrul proiectului au descoperit:
- 26 de active legate de Deripaska, despre care se spune că este industriașul favorit al lui Putin. Acestea includ acțiuni de miliarde de dolari, un hotel în Alpii austrieci, un “superiaht” și proprietăți de lux la Londra, Paris, Washington DC și New York, dar și patru vile în Sardinia.
- Două avioane private au fost conectate cu Șuvalov, fostul prim-viceprim-ministru al Rusiei, în prezent președinte al corporației de stat pentru Dezvoltare. Șuvalov este, de asemenea, legat de trei proprietăți de lux în valoare de aproximativ 35 de milioane de dolari situate în Salzkammergut (Austria), Toscana (Italia) și Dubai (Emiratele Arabe Unite).
- Afaceri cu imobiliare legate de familiile lui Nikolay Tokarev, președintele companiei de conducte Transneft, precum și secretarul de presă prezidențial, Dmitri Peskov. Companiile lui Tokarev par să dețină proprietăți de lux pe insula croată Lošinj, un loc celebru pentru rușii bogați, în timp ce firma lui Peskov este conectată cu un apartament de lux din Paris.
De la stânga la dreapta: Oleg Deripaska / Roman Abramovici / Igor Șuvalov
Multe dintre activele mai puțin cunoscute sunt deținute prin intermediul unor companii-fantomă cu sediul în jurisdicții secrete offshore și prin fonduri fiduciare, ceea ce le face mai greu de urmărit. Altele sunt deținute de rude sau asociați ai celor de pe lista lui Navalnîi, ridicând întrebări cu privire la sursa fondurilor folosite pentru achiziționarea acelor active.
Un purtător de cuvânt al lui Deripaska a declarat: “Nu este clar cum publicarea acestui tip de «inventar de active» ar putea servi interesului public. Cu excepția cazului în care, desigur, prin «interes public» vă referiți la încurajarea celor care vor să ocupe o proprietate privată, așa cum au făcut-o cu o casă din Londra aparținând rudelor domnului Deripaska”, făcând referire la conacul din zona exclusivistă a Londrei, din apropierea Palatului Buckingham, ocupat temporar de susținătorii Ucrainei la jumătatea lunii martie. Vila a fost atunci acoperită cu steaguri ucrainene și cu un panou pe care scria “această proprietate a fost eliberată” a fost afișat la intrare.
Un purtător de cuvânt al lui Usmanov a adăugat: “Întregul capital al domnului Usmanov a fost construit prin investiții de succes, uneori riscante, precum și prin gestionarea eficientă a activelor sale, care este esența afacerii. Prin urmare, a caracteriza sursa banilor săi drept «netransparentă» este în mod inerent incorect și dăunează reputației domnului Usmanov ca antreprenor și filantrop onest”.
Abramovici, Tokarev, Peskov și Shuvalov nu au răspuns solicitărilor de a emite un punct de vedere. Alte părți din investigație urmează să fie publicate. OCCRP precizează că jurnaliștii caută în continuare dovezi ale banilor ascunși în afara Rusiei, pentru a include și alte nume din cercul lui Putin.
Surse: OCCRP, The Guardian
Sursa foto: Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.