Investigația derulată în cadrul programului BBC Panorama prezintă dovezi conform cărora compania British American Tobacco (BAT) a mituit reprezentanți ai partidului din care făcea parte Mugabe (Zanu-PF) pentru a închide trei fabrici de țigări ale unor firme rivale. 

Potrivit documentelor, BAT a finanțat o rețea de peste 200 de informatori înființată în Africa de Sud, care să spioneze concurența din Zimbabwe. Rețeaua și-a externalizat activitatea către FSS, care a mituit autoritățile din Zimbabwe și a obținut acces la camerele de supraveghere ale poliției, a ascultat telefoanele angajaților firmelor concurente și le-a urmărit mașinile de livrare. În ancheta realizată împreună cu Biroul de Jurnalism de Investigație și Universitatea din Bath, BBC Panorama arată că British American Tobacco a promis plăți între 300 și 500 de mii de dolari politicienilor Zanu-PF.

Conform anchetei jurnalistice FSS a plătit în 2012 o companie locală să spioneze producătorul de țigarete Savanna, dar operațiunea a fost dejucată, iar trei dintre directorii săi au fost arestați. Cu susținerea BAT, FSS ar fi negociat eliberarea celor trei, declară un fost angajat al FSS, sub protecția anonimatului. Alte trei surse au confirmat pentru BBC, în anonimat, informația.

Avocații British American Tobacco au transmis că acuzațiile nu sunt noi și că nu este ilegal să plătești surse pentru a aduna informații despre comportamente infracționale. British American Tobacco a mai fost acuzată, într-adevăr, că a plătit politicieni din țările est-africane, în scopul relaxării politicilor anit-fumat, în 2015. Oficiul britanic Anti-Fraudă a pornit o investigație pe care a închis-o la începutul acestui an, din lipsă de dovezi.

Robert Mugabe a fost timp de 37 de ani președinte al statului Zimbabwe, perioadă marcată de violență și repetate acuzații de fraudare a alegerilor. A fost arestat de armată în 2017 și a murit în 2019.

Investigația jurnalistică integrală pe BBC

Sursa foto: Slawek Kozakiewicz | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday