În primele trei luni ale anului au fost înmatriculate 20.762 de mașini noi, o scădere de 25,79% față de perioada similară din 2020, când au fost înmatriculate 27.979 de unități.

Dacă pe primele două luni ale anului volumul înmatriculărilor a pierdut 40% față de aceleași luni din 2020, când încă nu fusese declarată pandemia, în luna martie piața auto a recuperat 18%, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM)

Pe primul trimestru din 2021 nivelul înmatriculărilor de autoturisme second-hand în România a fost de 101.299 de unități, în scădere cu 6,27% față de perioada similară din 2020, când erau 108.080 de unități.

Clasamentul pe mărci de autoturisme noi, ianuarie-martie 2021:

  • DACIA                   – 3.830 unități
  • FORD                    – 1.905 unități
  • TOYOTA               – 1.882 unități
  • HYUNDAI             – 1.844 unități
  • SKODA                  – 1.767 unități
  • VOLKSWAGEN    – 1.548 unități
  • RENAULT             – 1.049 unități
  • BMW                       – 939 unități
  • MERCEDES         – 810 unități
  • SUZUKI                 – 809 unități

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday