Informarea pentru toată țara a intrat în vigoare la ora 12 și este valabilă până marți (28 decembrie) la ora 10. Astfel, transmit meteorologii, temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale ce vor depăși 60 – 70 km/h spulberând zăpada.

Au fost emise și două Coduri Galbene de polei și precipitații, astfel:

Până pe 27 decembrie, la ora 12, este Cod Galben de ploi și ninsori însemnate cantitativ, în Banat, nord-vestul Olteniei și pe arii restrânse în Crișana și Transilvania, unde va ploua însemnat cantitativ. În Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, la altitudini mai mici de 1600 m vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță care vor continua să determine topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă. La altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20 – 25 l/mp.

Cel de-al doilea Cod Galben, de polei, este valabil până mâine la ora 08 și vizează județele Brăila, Ialomița, Tulcea, Ilfov și zona municipiului București, precum și zonele joase de relief ale județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău. “Temporar vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și local se va depune polei”, precizează ANM.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday