Industria României a continuat să recupereze în iulie, față de luna precedentă (+8%), dar încă este la nivelul din 2016. În primele șapte luni din 2020, producția a fost cu 15% mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut.

  • În luna iulie 2020, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă cu 8,0% ca serie brută şi cu 3,3% serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
  • Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută cu 6,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,9%.
  • În perioada 1.I – 31.VII.2020, comparativ cu perioada 1.I – 31.VII.2019, producţia industrială a fost mai mică cu 14,9% ca serie brută și cu 15,7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Față de anul trecut, cea mai afectată este industria prelucrătoare, cea care asigură cea mai mare parte a exporturilor României. Industria extractivă și-a continuat declinul, început în urmă cu aproape doi ani, în special pe fondul importurilor de gaze.

În termeni de vânzări (cifră de afaceri), industria prelucrătoare recuperează mai repede și a atins în iulie volumul de încasări din ianuarie 2020.

  • În luna iulie 2020, cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a crescut față de luna precedentă cu 11,0%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a scăzut cu 5,9%.
  • În perioada 1.I-31.VII.2020, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2019, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 12,8%.

Sursa: INSSE

 

Folosim cookies